Sărbătorile, mâncarea și băutura

Vin sărbătorile, iar e blocat orașul, iar sunt pline drumurile cu mașini, claxoane, nervi. Magazinele se golesc de marfă, revin cumpărăturile obsesive, se cumpără în draci carne, ouă, mezeluri, prăjituri, curge vinul, să fie mâncare, să fie băutură, se apropie sărbătorile. Uneori am impresia că nu mai este viață după sărbători, este o agitație de nedescris, iar în ziua de Paști e pustiu, mai puțin la Urgență unde curg cazurile celor care s-au rupt în gură cu băutul și mâncatul. Oare sărbătorile înseamnă doar mâncare și băutură, asta au ajuns sărbătorile? Poate sunt eu prea pesimist și văd doar partea goală a paharului. Am avut o copilărie de poveste, fericită, am fost binecuvântat cu niște bunici extraordinari, oameni simpli, muncitori la CAP, dar extrem de puternici, care nu se plângeau niciodată de nimic. Au muncit toată viața lor, n-au avut timp nici să se îmbolnăvească. Îmi amintesc de sărbătorile pascale petrecute în satul copilăriei mele, la bunici. Sărbătorile însemnau curățenie spirituală în primul rând. Bunica Maria îmi spunea că postul nu înseamnă să nu mănânci carne și lapte, nu, partea asta este cea mai ușoară. Postul, povestea mama-bătrână, înseamnă bunătate, smerenie, simplitate, să scapi de lăcomie, de ura față de cei din jur, să te împaci cu vecinul, să lași orgoliile și vanitatea la o parte, să nu te mai preocupe veșnic ce probleme are cel de dincolo de gard, cu cine se culcă cutare și cutare. Asta înseamnă postul cel adevărat, iar restul e praf de stele și pateu vegetal. Bătrânii mei pregăteau totul în gospodărie, nu cumpărau nimic, excepție făcând doar zahărul. Aveau până și ulei de casă, făină din grâul semănat în „Jidana”, cartofii lor, carnea păsărilor din curte, a mielului din stână, tot aveau, dar munceau, munceau al naibii de mult și au avut viață lungă și frumoasă. Casa lor era curățată în prag de sărbători, ștergarele erau pregătite, bunica se spăla, frământa aluatul și cocea prescură, pâine, vărzare, cocoradă, făcea cornulețe cu silvoiță, friptură în tava de pe fitieu și un singur fel de prăjitură, o prăjitură umplută cu o cremă fiartă. Era multă simplitate. În Noaptea de Înviere, eram spălați și pregătiți, canceul pentru Paști strălucea, iar mânerul era împodobit cu frunzulițe din grădinuță. Ouăle erau și ele fierte în laboșul cu cozi de ceapă. Erau roșii, doar ouă roșii. Veneam de la slujba de Înviere, ne așezam la masă, era liniște și bucuria sărbătorilor. Asta era, acum nu mai e. Gata, vin sărbătorile, mâncăm până crăpăm, bem până vedem stele verzi și ne spunem pe Facebook ce frumoase sunt sărbătorile, postăm fotografii cu vacanțele în Dubai, cu ouă, cu platouri, cu fripturi nesimțite, să se vadă, băh, că avem, că suntem plini și grași. Le cer iertare celor, și sunt sigur că sunt mulți, care înțeleg rostul adevărat al sărbătorilor. Pace!